Asemănător handicapului european, în oferta caselor de pariuri găsim și tipul de pariu handicap asiatic, cunoscut în limba engleză ca Asian Handicap.În multe locuri, se face referire la aceste tipuri de pariuri prin prescurtarea AH.

Există mai multe variante, în care trebuie să alegi între două rezultate, iar la unele miza este împărțită în două părți. Acest tip de pariere poate fi destul de complex, iar până te obișnuiești cu el, poți utiliza tabelul nostru explicativ de mai jos. Pariurile de tip handicap asiatic au două rezultate posibile, spre deosebire de cele clasice (handicap european), unde sunt trei.

Handicap asiatic cu plus

AH +0.0

Acestea sunt practic echivalentul asiatic al pariurilor "Draw No Bet" (DNB), deoarece în cazul unui rezultat de egalitate, miza este returnată. Putem câștiga doar dacă echipa pe care am ales-o câștigă meciul.

AH +0.25

Vom prim întreaga sumă câștigată atunci când echipa aleasă câștigă. Dacă suferă o înfrângere, pierdem miza. Dar ce se întâmplă în caz de egalitate? +0.25 include două pariuri, unul +0.0 și unul +0.50, iar miza noastră este împărțită în mod egal între ele. +0.0 reprezintă un pariu "Draw No Bet", așa că jumătate din miză este returnată. În cazul +0.50, pariem că echipa aleasă va câștiga sau va obține un rezultat de egalitate, astfel că cealaltă jumătate a mizei este câștigătoare.

AH +0.50

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul sau obține un rezultat de egalitate. În caz de înfrângere, pierdem miza.

AH +0.75 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul sau obține un rezultat de egalitate. Dacă suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, miza este împărțită, iar o jumătate este pierdută, cealaltă jumătate este returnată. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt +0.50 și +1.0. În cazul în care echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, primul pariu este pierdut, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH +1.0 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul sau obține un rezultat de egalitate. În cazul în care suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, întreaga miză este returnată. Explicație: Pariurile cu handicap asiatic au două rezultate posibile, așa că în cazul fiecărui handicap întreg, există o șansă de a primi miza înapoi. În cazul +1.0, această șansă apare atunci când echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, iar în cazul +2.0, aceasta apare atunci când echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de două goluri.

AH +1.25 

Obținem întreaga sumă câștigată atunci când echipa aleasă câștigă meciul sau obține un rezultat de egalitate. Dacă suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, miza este împărțită, iar o jumătate este câștigătoare, cealaltă jumătate este returnată. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt +1.5 și +1.0. În cazul în care echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de un gol, primul pariu este câștigător, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH +1.50 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul, obține un rezultat de egalitate sau suferă o înfrângere cu o diferență de un gol. În toate celelalte cazuri, pierdem miza.

AH +1.75 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul, obține un rezultat de egalitate sau suferă o înfrângere cu o diferență de un gol. Dacă suferă o înfrângere cu o diferență de două goluri, miza este împărțită, pierdem o jumătate și cealaltă jumătate este returnată. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt +1.5 și +2.0. În cazul în care echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de două goluri, primul pariu este pierdut, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH +2.0 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul, obține un rezultat de egalitate sau suferă o înfrângere cu o diferență de un gol. Dacă echipa noastră suferă o înfrângere cu o diferență de două goluri, primim înapoi întreaga miză.

AH +2.25 

Obținem întreaga sumă câștigată atunci când echipa aleasă câștigă meciul, obține un rezultat de egalitate sau suferă o înfrângere cu o diferență de un gol. Dacă suferă o înfrângere cu o diferență de două goluri, miza este împărțită, iar o jumătate este câștigătoare, cealaltă jumătate este returnată.

AH +2.50 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul, obține un rezultat de egalitate sau suferă o înfrângere cu cel mult trei goluri. În toate celelalte cazuri, pierdem miza.

Handicap asiatic cu minus

AH -0.25 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin un gol. Dacă obține un rezultat de egalitate, miza este împărțită, primim o jumătate înapoi, iar cealaltă jumătate este pierdută. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt +0.0 și -0.50. Echipa noastră a obținut un rezultat de egalitate, astfel că primim jumătate din miză înapoi din primul pariu și pierdem cealaltă jumătate din cel de-al doilea pariu.

AH -0.50 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul. În toate celelalte cazuri, pierdem miza.

AH -0.75 

Obținem întreaga sumă câștigată atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin două goluri. Dacă câștigă cu o diferență de un gol, miza este împărțită, primim o jumătate înapoi, iar cealaltă jumătate este pierdută. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt -0.50 și -1.0. În cazul câștigului echipei noastre cu o diferență de un gol, primul pariu este câștigător, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH -1.0 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin două goluri. Dacă echipa câștigă cu o diferență de un gol, miza este returnată.

AH -1.25 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin două goluri. Dacă câștigă cu o diferență de un gol, miza este împărțită, primim o jumătate înapoi, iar cealaltă jumătate este pierdută. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt -1.0 și -1.50. În cazul câștigului echipei noastre cu o diferență de un gol, primul pariu este câștigător, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH -1.50 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin două goluri.

AH -1.75 

Obținem întreaga sumă câștigată atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin trei goluri. Dacă câștigă cu o diferență de două goluri, miza este împărțită, primim o jumătate înapoi, iar cealaltă jumătate este pierdută. Explicație: Cele două pariuri pentru care miza este împărțită sunt -1.50 și -2.0. În cazul câștigului echipei noastre cu o diferență de două goluri, primul pariu este câștigător, iar din cel de-al doilea primim jumătate înapoi.

AH -2.0 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin trei goluri. Dacă câștigă cu o diferență de două goluri, miza este returnată.

AH -2.25 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin trei goluri. Dacă câștigă cu o diferență de două goluri, miza este împărțită, primim o jumătate înapoi, iar cealaltă jumătate este pierdută.

AH -2.50 

Câștigăm atunci când echipa aleasă câștigă meciul cu cel puțin trei goluri. În toate celelalte cazuri, pierdem miza.

Tabel explicativ pariuri tip handicap asiatic 

În tabelul de mai jos, am sintetizat handicapurile asiatice prezentate mai sus.

AH + Rezultatul echipei tale Rezultatul pariului AH - Rezultatul echipei tale Rezultatul pariului
+0 Câștigă Câștigător -0 Câștigă Câștigător
Egalitate Miză returnată Egalitate Miză returnată
Pierde Pierzător Pierde Pierzător
+0.25 Câștigă Câștigător -0.25 Câștigă Câștigător
Egalitate Jumate câștigător Egalitate Jumate pierzător
Pierde Pierzător Pierde Pierzător
+0.50 Câștigă Câștigător -0.50 Câștigă Câștigător
Egalitate Câștigător Egalitate Pierzător
Pierde Pierzător Pierde Pierzător
+0.75 Câștigă Câștigător -0.75 Câștigă cu cel puțin 2 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Jumate câștigător
Pierde cu 1 gol Jumate pierzător Egalitate Pierzător
Pierde cu 2 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător
+1.00 Câștigă Câștigător -1.00 Câștigă cu cel puțin 2 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Miză returnată
Pierde cu 1 gol Miză returnată Egalitate Pierzător
Pierde cu 2 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător
+1.25 Câștigă Câștigător -1.25 Câștigă cu cel puțin 2 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Jumate pierzător
Pierde cu 1 gol Jumate câștigător Egalitate Pierzător
Pierde cu 2 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător
+1.50 Câștigă Câștigător -1.50 Câștigă cu cel puțin 2 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Pierzător
Pierde cu 1 gol Câștigător Egalitate Pierzător
Pierde cu 2 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător
+1.75 Câștigă Câștigător -1.75 Câștigă cu cel puțin 3 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 2 goluri Jumate câștigător
Pierde cu 1 gol Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Pierzător
Pierde cu 2 goluri Jumate pierzător Egalitate Pierzător
Pierde cu 3 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător
+2.00 Câștigă Câștigător -1.75 Câștigă cu cel puțin 3 goluri Câștigător
Egalitate Câștigător Câștigă cu cel puțin 2 goluri Miză returnată
Pierde cu 1 gol Câștigător Câștigă cu cel puțin 1 gol Pierzător
Pierde cu 2 goluri Miză returnată Egalitate Pierzător
Pierde cu 3 sau mai multe goluri Pierzător Pierde Pierzător

Pe site-ul nostru găsești mai multe informații despre tipurile de pariuri și opțiuni de pariere, cum ar fi articolul despre pariurile standard și alte tipuri de pariuri.


Adaugă comentariu